Au dansat împreună cu mine, ani mulţi, până când unii s-au făcut durere, alţii au crăpat.
Primele mele sandale cu toc de 10 cm, marca Guban. Le-am încălţat întâia dată nu la dans, ci la teatru. La întoarcere acasă îmi tremurau picioarele ca la ied. Au împlinit venerabila vârstă de 28 de ani. De fapt sunt în floarea tinereţii, nu-i aşa?
Frumoşi, extraordinar de bine croiţi, pe un calapod potrivit mie şi incredibil de ieftini, mi-au fost cei mai dragi. Au dansat până au crăpat. Despre ei am povestit în Pantofii roşii de bal.
Când i-am cumpărat am ştiut că îi voi purta cu durere, dar erau prea frumoşi şi potriviţi rochiei noi. N-au dansat prea mult şi, de aceea încă arată superb.
Ultimii pantofi cu toc înalt. Puţin mai largi ca să nu-mi strângă degetele ca în menghină.
Pantofii care dansează singuri. Cu ei am redescoperit bucuria de a pluti purtată de valurile melodiilor dragi.
Postarea a fost inspirată de tema pentru luni dată de psi, dar am realizat-o pentru Happy Weekend, urarea venită săptămânal către noi de la Elly.
