De ce-aş pleca? De ce-am rămas?

N-am plecat, am rămas acasă. Acum e unul din momentele în care mă bucur sincer, pentru că nu am de răspuns la întrebarea "De ce ai plecat?". Mi-au mai rămas celelalte două întrebări: "De ce aş pleca?" şi "De ce n-am plecat?"

În ultimii doi-trei ani mi se întâmplă din ce în ce mai des să mă gândesc cu părere de rău că bine-ar fi fost dacă aş fi plecat ca să scap de schimbarea continuă care a devenit mai stabilă decât orice în România. Când un lucru sau un sistem începe să funcţioneze şi ne-am obişnuit cu el se schimbă... pentru că s-a schimbat guvernul sau un ministru. Nimic nu e bun din ceea ce a gândit opoziţia şi atunci facem cu toţii, vrem, nu vrem, stânga 'mprejur şi o luăm de la capăt, pe neuronii noştrii, din ce în ce mai împuţinaţi şi mai isterizaţi, bineînţeles. Ori dacă nu ne mai iese stânga 'mprejur putem să încercăm statul cu susul în jos cu speranţa de a evita ameţeala de la atâtea piruete.

Alt lucru care îmi consumă timp şi îmi scade buna dispoziţie e atitudinea "las' că merge şi aşa" de care te loveşti peste tot, la ghişee, la cizmar, la instalator, la vânzătoarea de la magazinul din colţ de unde cumperi pâinea în fiecare zi sau atunci când trebuie să caşti ochii cât cepele dacă ai hotărât că ar trebui să faci o investiţie mai importantă pentru casă. Preţul e preţ, şi nu te iartă nimeni de un sfanţ (ceea ce e firesc), dar nu ştii niciodată dacă ceea ce iei acasă e ceea ce ai vrut să cumperi.

Mai e şi atitudinea omului cu servietă şi grad de inspector, care îţi găseşte nereguli dacă vrea. Şi e bine să îl convingi că nu vrea, că şi aşa munceşti pe a zecea parte din banii pe care i-ai face afară cu aceeaşi calificare şi  ultimul lucru de care ai nevoie e o amendă. Sau faptul că de multe ori instituţiile statului (mai ales cele care colectează taxele) te tratează ca pe un infractor.

Am cunoştinţe care au făcut din şpagă o adevărată artă. Nu deschid o uşă fără o sacoşică pregătită, chiar dacă ceea ce solicită e corect şi treaba celui de la care solicită e să îi furnizeze serviciul respectiv. Şi atunci amărâţii care nu au atâtea sacoşe sau sunt mai puţin "inspiraţi" ori "diplomaţi" găsesc uşi închise, mutre acre şi amânări până la Sfântul Aşteaptă pentru lucruri care li se cuvin de drept.

Mă gândesc cu jind la cât de liniştită, aproape anostă mi-ar fi viaţa fără toate aceste probleme, la cât timp liber aş avea, la câtă economie aş face la gândire pentru croit strategii de intrare pe cutare uşă sau de găsire a celui mai bun cizmar ca să îmi ţină feţele la tocuri măcar un sezon.

De ce n-am plecat? Îmi aduc aminte că în copilărie îmi era greu când plecam la bunicii din partea tatălui, îmi era greu să mă obişnuiesc cu limba lor ascuţită şi iute, cu glumele despre "şoldoveni cu limba lată". Mai târziu m-am gândit că mi-ar fi fost şi mai greu să aud tot timpul, chiar tot timpul, o altă limbă.

Apoi, la vremea când am terminat eu studiile, să pleci însemna să o iei de la capăt: ultimii doi ani de facultate, specializare, examene, altfel de examaene decât cele cu care eram învăţată. Aveam deja familie, aveam un acoperiş deasupra capului şi chiar dacă se întâmpla să plâng în ziua de salariu, părinţii erau aproape şi ne ajutau.

Mai târziu lucrurile au început să meargă puţin mai bine şi n-aş fi avut puterea să-mi las copiii în urmă. Iar acum, când am ajuns exasperată de atâta schimbare, acel luat de la capăt la sfârşitul facultăţii nu mi se mai pare atât de înspământător. Numai că anii au trecut, alegerile au fost făcute şi acum nu rămâne decât să-mi asum consecinţele.

În jurul meu sunt mulţi părinţi cu copiii plecaţi peste mări şi ţări şi, cu toată durerea spun, îmi doresc acelaşi lucru şi pentru copiii mei, dacă în România n-o să se întâmple vreo minune astfel ca schimbarea aceasta cronică să aducă normalitate, şi siguranţă, şi o recunoaştere a valorilor adevărate.

Articol scris pentru Blog Power din prea multe adunate şi acuma revărsate. Tema a fost propusă din nou de Nuţa Istrate Gangan (Woman with W): ''România : De ce ai rămâne,de ce ai pleca...Şi de ce ai plecat?"

Alte articole înscrise în concurs:
România - pro şi contra
Inglorious Romania sau ţara lu' Speranţa  Nehotărăscu

Despre Ea şi El, cu prietenie

M-am gândit mult dacă să povestesc la persoana întâi sau să teoretizez despre prietenia dintre Ea şi El. E un subiect frumos, şi cald, şi drag mie pentru că eu cred că e posibilă, că nu are, atunci când e adevărată, ascunzişuri şi umbre, că poate fi profundă, înţeleaptă şi rezistentă.

Începutul unei astfel de prietenii poate fi într-o atracţie ascunsă? Cred că da, dar în acest caz găsesc mai multe posibilităţi de evoluţie. Dacă din motive obiective, unul dintre ei sau amândoi preferă să pastreze secretul altei simţiri, prietenia lor poate exista ca un surogat de iubire, ca o scuză pentru a fi în apropiere de inima şi de gândurile persoanei care a iscat sentimente sau dorinţe nepermise. Probabil că după un timp jocul devine obositor sau frustrant, lipsit de satisfacţii, iar prietenia aceasta oarecum interesată se sfârşeşte. Ori, în varianta frumoasă, atracţia se estompează, pusă în umbră de calitatea prieteniei, care rămâne, în vreme ce simţămintele ascunse se transformă în amintire preţioasă.

La fel de bine, un El şi o Ea se cunosc şi nu văd înaintea lor pe Ileana Cosânzeana, respectiv pe Făt Frumos, lucrează împreună, îşi apreciază calităţile, îşi tolerează defectele, descoperă că au câteve puncte de vedere comune, că au copii de vârste apropiate care le pun aceleaşi probleme, că pot să se sfătuiască şi să-şi dea o mână de ajutor, cu grijă să nu abuzeze prea mult de bunăvoinţa celuilalt... După un timp îşi dau seama că sunt buni prieteni. Poate că nu-şi vor dezvălui cele mai ascunse secrete, nu vor sta la palavre cu orele, dar se vor bucura de ceea ce aduce prietenia în viaţa oricui: înţelegere, încredere, sprijin. Există totuşi un pericol, acela de a trece de la o prietenie sinceră la ceva mai mult şi ne întoarcem cu dezbaterea la paragraful anterior...

Mai sunt şi pericole externe, cum ar fi gura lumii şi gelozia nejustificată, iar acestea pot sfârşi repede şi eficient prietenia dintre Ea şi El, pentru că cei doi vor prefera mai degrabă să renunţe la prietenie decât să-şi creeze probleme unul celuilalt.

Deşi am teoretizat mult, am pus şi ceva experienţă personală pe ici, pe colo... Am să închei într-o notă mai optimistă, cu o poezie scrisă acum câteva luni. La o primă lectură, se înţelege că e vorba de iubire în versurile ei şi am lăsat acest lucru să se întâmple cu bună ştiinţă. Dar în mintea şi în inima mea atunci când am înşirat cuvintele în vers era frumuseţea prieteniei adevărate. Mi-ar face plăcere dacă poezia ar fi înţeleasă şi în această lumină.

Dacă vreodată...

Ochiul tău senin ar pătrunde prin perdelele de ceaţă

ca să ajungă până la mine.

Eu mi-aş întoarce sufletul pe dos în orice dimineaţă

fără teamă şi fără ruşine.

Ţi-aş arăta ce-i în umbra cuvintelor şi unde îmi ţin

vorbele nerostite;

cele ce-ar dezvălui prea mult, prea deplin,

celelalte ce taie ca nişte cuţite.

M-aş rătăci cu tine prin poeme,

prin pădurea lor nestrăbătută de paşi străini.

Aş lăsa inima să te cheme,

aş feri din cale mărăcini.

Am găsi împreună gânduri înfrunzite

şi flori de emoţii am culege mănunchi.

Ne-am pleca sub răchite şi sălcii despletite

la izvorul de lacrimi în genunchi.

În apa lui clară, în unda lui lină

ne-am clăti frunţile descreţite,

ne-am privi sufletele ţinându-se de mână

limpezite în valuri infinite.

Dacă ai fost vreodată cu mine prin poeme

şi le-ai simţit fremătând,

dacă am împărţit şi loc, şi vreme,

şi-am avut uneori acelaşi gând,

înseamnă c-am îngemănat ce-am fost,

ce suntem şi ce-om fi,

înseamnă că am dat inimii rost

şi ce-am zidit din cărămizi de suflet nu se va nărui.

Scris cu drag pentru Blog Power, ediţie nouă în care liderul de opinie de săptămâna aceasta (şi în alte dăţi anterioare concursului), Nuţa Istrate Gangan (Woman with W) a propus tema "El si Ea.Doar prieteni?"
Alte articole înscrise în concurs:
Unui fost străin
Doar prieteni

Cei care deţin adevărul absolut

Cei care deţin adevărul absolut, cei care ştiu întotdeauna răspunsul corect şi îl rostesc cu siguranţă, ca pe o lecţie pentru cei din jur, mai puţin înzestraţi decât ei... aceştia nu vor înţelege niciodată ezitarea şi punctele de suspensie atunci când eşti gata să asculţi o altă părere, atunci când simţi nevoia să mai citeşti o carte sau un articol înainte de a-ţi forma o opinie despre un subiect.

Mă aplec în faţa celui care e înalt calificat într-un domeniu şi învăţ din experienţa lui, dar nu când personajul care dă sentinţe definitive şi irevocabile e "la prins muşte" mai mult decât mine şi are pretenţia că ştie el mai bine şi nu admite replică şi contraargument. Un om inteligent şi instruit va fi întotdeauna deschis pentru o discuţie, va accepta că ceea ce e bun sau frumos pentru unul poate fi rău şi urât pentru celălalt, va înţelege că, fiind diferiţi începând de la ADN şi continuând cu mediul social în care ne-am format, vom avea păreri şi gusturi diferite.

Să ştii să îţi susţii punctul de vedere, dar nu până în pânzele albe, e dovadă de toleranţă şi de bun simţ. Să accepţi că fiecare om are soluţiile proprii la probleme şi să nu i le bagi pe gât pe cele pe care le consideri corecte înseamnă din nou să fii tolerant şi să ai bun simţ. Iar dacă faci parte dintr-o majoritate covârşitoare (cum ar fi apartenenţa la o religie) şi eşti de obicei o persoană tolerantă şi cu bun simţ, atunci când oferi ca soluţie credinţa ta, gândeşte-te întâi dacă ştii sigur că interlocutorul tău face parte din aceeaşi majoritate. Sunt unele şanse să te înşeli dacă faci confuzie între majoritate şi totalitate. 

1 Decembrie

Citeam astăzi un articol din care am să citez: " nu îţi urez la mulţi ani. Pentru că nu contează câţi vor fi. Contează cum vor fi. Calitatea, nu cantitatea. Sunt sigură că ai fi mult mai împăcată cu tine dacă ai avea 45 de ani şi ţi-ai fi trăit viaţa într-un mod cât mai plăcut şi liniştit, decât să ai 80 de ani şi să îţi blestemi zilele nenorocite pe care le-ai avut." (Nymphetamine - Draga mea Silvia)

Nu pot să-i spun ţării mele că nu contează câţi ani va mai exista, dar pot să-i doresc şi să-mi dorsc să fie toţi de calitate. Şi pentru aceasta avem nevoie de înţelepciune şi hărnicie. Pentru că noi suntem România şi calitatea timpurilor pe care le trăim e calitatea noastră.

Aşa că eu nu vă urez astăzi la mulţi ani, ci vă doresc din tot sufletul să fiţi înţelepţi şi harnici.